Istorie scrisă #19

Date Personale:

Grigore Bînzari Doroftei

7 aprilie 1926,

Oraşul Orhei s. Neculaeuca

Născut în familie cu 4 copii

Căsătorit (Chilina) are un fiu (Dumitru, 1947)  și 2 fiice

A făcut 4 clase „la români”, după a vrut să plece să înveţe dar nu s-a dus, la fel cum nu s-a dus nici la armată, şi nici la lucru nu l-au luat. Mai tirziu s-a căsătorit.

Istoria vieții :

“Îmi aduc aminte cum prin 1940 venise la noi în sat armata italiana, română, germanî… și cum faceam schimb, noi prindeam broaște si le dădeam lor, iar ei ne dădeau conserve  ”.

“Cînd m-am căsătorit cu Chilina tata mi-a dat 2 hectare de pământ și 80 sote de vie, și Chilinei tatăl ei îi  dăduse 2 hectare de pământ, pe atunci eu lucram la moară, la moș Ionică Surila. Așa că dupa război cind a fost seceta și sa așezat și foamea pe meleagurile noastre (1946-1947), fiecare se intretenea cu ce avea, și noi mai aveam cîte ceva prin gospodarie. Dar au fost timpuri foarte grele, mai ales după ce au venit și au luat tot ce găsea prin gospodarii… oamenii erau uscati, cadeau pe drum , pe sub garduri. Mâncau tot ce gaseau, ghindă, lobodă, diferite buruiene.

Prin 1949 când foamea nu era atit de grea, ei  doreau să eie pământurile și să facă colhozuri, eu eram împotrivă și nu mă lăsam batut, așa că într-o zi de vara în anul  1949 pe la 5 dimineața când noi încă dormeam miliția a intrat în casa, mi-au pus cătușele și m-au luat, soția cu baietul de 1 an au ramăs acasă. Pe mine m-au dus in Ucraina, acolo m-au judecat, pentru ca eram împotriva colhozurilor, și m-au închis pentru 15 ani, dar mama a scris scrisoare lui Stalin și mi-au scos 12 ani, am stat închis numai 3. Am stat închis în închisoarea numarul 1 din Volosivograd. Atunci o dată cu mine au luat mai mulți oameni, pe mulți iau luat ca culaci, iar pe unii chiar pentru nimic. Iftodii Morari a fost deportat în Siberia, a mai fost luat și Mihail Motruc, Surilă Ștefan, Surilă Ionica, și mai mulți dar nu îi țin minte. Am mers o săptămână pe drum , în tren în vagoane mari de lemn, eram mulți acolo, și femei și copii, și bărbați. Erau condiții cumplite, ne dădea apă în niște vase mari, și cîteva bucăți de pîine. Așa am mers toți pîna ăn Harkov, acolo ne-au despărțit cei care plecau in Siberia s-au dus mai departe. Am auzit ca au mers o lună și ceva, în drum spre Siberia și au murit foarte mulți.

Cînd am ajuns în Ucraina,pe mine m-au dus în lagărul central, unde erau 13 mii de judecați. Acolo am învățat și am primit permis de conducere, mi-au dat o masină Studebaker și lucram șofer, duceam apă în 13 lagăre. După asta am facut drumuri Moscova- Harkov, Harkov- Rostov. Acolo am stat pîna în 1952. În 1953 a murit Stalin. Cînd am venit acasa, Chilina mi-a spus ca ia luat pămînturile, dacă nu ma deportau îmi luau tot ce aveam.

După am inceput sa lucrez la fabrica la Isacova, mai tirziu la Mana”.

Acestă istorie e una dintre cele mai cutremurătoare istorii din cele auzite de mine. Îmi pare rău că nu pot să redau  intonația și tembrul vocii.Este primul meu interviu, care nu are forma unui interviu pentru a nu întrerupe istoria.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s